Moldova

Micuța mea, te mai găsesc pe hartă,
rănită deseori, ba înșelată,
asemeni fluturașului în plasă,
în casa ta tu nu ești ca acasă,
de-aceea feciorașii tăi se duc,
pe la vecini să se înhame-n jug,
căci cel ce-i rob născut, tot rob rămâne,
botezul i-i din lacrimi și suspine,
un fiu de rob nu poate Domn să-ți fie,
destinul să ți-l scoată din robie...


Micuta mea, te mai găsesc pe hartă,
dar la ce bun, o, Doamne, cu-așa soartă?
Mai bine-n lume pruncii risipește,
căci tot străini, dar liberi îți vor crește,
și poate peste veacuri și milenii,
din al tau sânge se vor naște genii,
capabili din trecut să te găsească,
Ierusalimului asemeni să te crească.

La sfat cu țara

-Unde-ţi sunt feciorii, mamă,
şi a tale fiice? 
-Zilnic se topesc din gară
cum sub coase spice.


-Tu rămâi treptat orfană,
nu-ţi deschid portiţa.
-Au rămas, doar corbii, care
îmi tot pradă viţa.


-Cheăma-i să alunge hoţii
să salveze-averea. 
-Prea sunt risipiţi prin lume,
slabă li-i puterea.


-Ce va fi cu tine, mamă,
singură, prădată?
- Nepoţei aştept să-mi crească
pentru-o altă soartă. 


-Dar din gară iarăşi pleacă
trenuri încărcate.
-Rădăcina-i va întoarce,
cum n-ar fi departe.

Fără țară

O limbă şi o ţară
ai tu, le am şi eu,
o lacrimă şi-un geamăt -
destinul tău şi-al meu.


Căci fiii mei din gară
să fie robi sunt duşi,
și mi se nasc nepoţii
italieni, nemți, ruşi...


Deșteaptă-te, Moldovă,
cu gura ta de rai -
ți-s fiii fără ţară,
nepoţii fără grai.

Rima

Fidelă rimă, știi cum mi-e acum,
când am în spate și în față drum,
când soarele de-acasă îmi lipseste,
și viscolul străin mă urmărește?


La geam îți bat și te îndemn să vii,
o soră să te am în insomnii,
un rugulet, spre zboruri o chemare,
în ploi din suflet - dulce alinare.


Iluzie de cer și libertate,
de zbor, căderea unde se desparte
te-aștept să vii mai des în golul meu,
agheasma ce-a trimis-o Dumnezeu.

Fuga de blestem

S-au rânduit noi primăveri cu soare
și rana-n trupu-ți s-a cicatrizat,
dar carnea amputată te mai doare -
din nou făr-o bucată te-au lăsat.


Abia simțit pulsează vlaga-n tine,
abia-ți revii și iar te rup bucăți,
Cetate inundată de suspine,
prădată veac de veac din patru părți.


Privești peste un râu cu disperare,
salvare-aștepți de peste celălalt,
dar cine știe ce intenții are
amicul ce nevasta ți-a luat.


Feciori-nspăimântați se duc de-acasă,
să scoată de pe umeri cel blestem,
dar își pun altul, mama că și-o lasă,
trădându-și glia - tot ce mai avem.

Trădare-n primăvară

Te-au mai trădat odată
la început de mart',
făcându-te o tablă
în jocuri de hazard.


Opt sute de blesteme
din piept îndurerat,
se-ndreaptă peste vame
ce fiii ți-au luat,


cinci mii de palme strânse
în rugăciuni spre cer,
pentru răniți în febră
când îndurare cer


și case părăsite
de mii și mii de prunci...
E cont de nebunie
ce ți-au lăsat atunci.


Îți bat și azi la ușă,
mai jură că-ți sunt frați -
- La ce-mi sunt așa neamuri,
când știți doar să trădați...

Libertate transnistreană

Prin sânge și suspine
în cel final de veac,
au rupt pe viu din tine
fără balsam de leac.


Și te-au lăsat oloagă
din Dubăsari în sus,
precum mereu, sub vargă,
"bădica" iar te-au pus.


Din Coșnița și Speia
în drum te-au alungat
și ți-au zidit în carne
inexistent regat,


să-ți înarmeze fiii,
ca să țintească-n frați,
înnebuniți de ură
feciori să tragă-n tați.


Te mint de libertate
vre-o douăzeci de ani,
popor fără dreptate,
sub talpă de golani. 

Pagini de istorie

S-a dus Ion la început de primăvară,
cu strigăt mut l-a petrecut măicuța sa,
atâția ani el nici nu seceră, nici ară,
încătușat i-i brațul de țărâna grea.


De ce s-a dus? - n-a mai găsit răispuns măicuța.
Cine a tras? erau acolo frații lui...
Văl de mireasă-a cumpărat atunci Lenuța,
însă și azi mai e soția nimănui.


Au scris în carte patru pagini de cuvinte:
răniți și morți, refugiați și... asta-i tot.
Spuneți-i mamei, cinei drept și cine minte,
(cel de-l trimise-l doare astăzi într-un cot).


La Cocieri e început de primăvară,
un alt Ion cu plugul pleacă la arat.
O mamă trece pe aici, a câta oară...
- Ion al meu și azi mai e neînsurat.

Vis ruinat

Am ruinat, Ioane, visul într-o seară,
când m-ai cuprins cu ochii uzi urcând în tren,
atâția ani s-au transformat treptat în ceară,
cu mii de verste între noi, ce veacu-mi cern.


Și noi atunci am vrut s-avem ca toți vecinii,
până la umăr fiica mare ne-ajungea,
să fi știut că ne-om alege doar cu spinii,
n-aș fi lăsat să urci în tren când amurgea.


Azi mai aștept, mi-e brațul plin cu nepoțele,
tu prin Rusia, mi-ai spus ai un fiu mai mic.
Să fi uitat cum le numeai: "Fetele mele..."?
De-acum sunt mame, însă pruncii n-au bunic.


Mi-e dor, Ioane, e pustie casa noastră,
ascult cu liniștea, dar pașii nu-ți aud,
a fost destinul nostru vis crescut în glastră,
dar nu mai crește, de sub gene-l ud și-l ud...

Șapte duminici

Doar o noapte în tren și-s acasă
la părinți, la feciorul iubit,
șapte zile voi fi norocoasă,
șapte zile cu soare-n zenit.


Sărbători - săptămâna întreagă,
doar duminici vor fi zi de zi,
șapte seri viața fi-va mai dragă,
șapte vise în zori m-or trezi.


Doar atât, apoi luni fără soare,
chiar de este, oricum, e străin,
chiar senin, ceru-i fără culoare
și cafeaua cu gust de pelin.


Însă azi am o noapte pe roate,
trenul fuge mai iute: tuc-tuc,
anulez acum zilele toate,
am doar șapte - acasă mă duc.

Cuconița

Sunt ca o cuconiță, am de toate,
și comp, și celular din cel mișto,
la ziua mea o nouă șubă, poate,
dar...
- Când mai vii, mămica mea, alo!


La univer de-un an învăț cu plată,
vreo șapte mii pe an, apoi lunar
chiria, troleibuz, găteli - sunt fată,
- Alo! mămico, vii atât de rar.


M-am cunoscut cu Radu într-o seară,
m-a sărutat, a zis c-o să mă ia,
vom face nuntă,cred că, peste-o vară...
- Atâtea am de-ți spus, mămica mea.


De-o vreme sunt un pic cam necăjită,
căci nu mai sunt la vârsta cu povești
și vreau să-ntreb... 
- Mămica mea iubită, 
de toate am, dar ce mult îmi lipsești...

Scrisoare

Se face primăvară,
în acest an - frumoasă,
băiatul tău se-nsoară-
...poate revii acasă...


Mezina-i ca o floare,
ca mâine e mireasă,
ce o așteaptă oare?
...poate revii acasă...


Am copt și azi plăcinte,
vin alb am pus pe masă,
tu l-ai făcut, ții minte?
...poate revii acasă...


Odochia-i cu toane,
de viscol nu se lasă...
Of, mi-este dor, Ioane,
poate revii acasă...

Concediu

Trec pe la frați, pe la surori în fugă,
să-mi văd părinții... of, sărmanii mei,
le las niște dolari, să le ajungă:
- Ne-ajunge pensia, doar ani-s grei...


Băiatul a crescut încă cu-o șchioapă,
iar fata... Doamne, e de măritat,
Bunica, să mă ierte, e în groapă,
patronii, s-o petrec, nu m-au lăsat.


...Să văruiesc pereții într-o noapte,
să curăț mâine via, s-o stropesc,
să sap printre puieți de mere, poate
să semăn niște straturi reușesc.


Căci plec poimâine, înc-un an departe
de dragii mei, să-i văd numai în gând,
să aibă bani de pâine, haine, carte...
Of, până când, o, Doamne, până când?

Primăvara în Moldova

Ah, cât de dulce-acasă-i primăvara,
chiar dacă-și face-Odochia de cap,
chiar dacă te cuprinde rece seara,
te va-ncălzi un vers despre Harap.


Cât de plăcut miroase seva poamei
și în duet cu mugurii grăbiți
îți amintesc de sfânta mână-a mamei
și de povața bunilor albiți.


Ce minunat miroase-a sol fierbinte,
când te îndeamnă să te plimbi desculț,
să te înveți a fi ca el cuminte,
de-nțelepciunea pâinii să asculți.


Veniți, copii! Acasă-i primăvară!
Mioarele vor scoase pe imaș...


Un tren din Europa intră-n gară,
- Nu l-ați văzut pe-Andrei... pe Victoraș?...

Răgaz de libertate

Micuțo, nu ai frică pentru mâine,
știu, te-ai obișnuit să fii în jug,
să te hrănești cu ce-aruncau la câine,
să te-ncălzești, doar, cu un vreasc de rug.


De veacuri ai trecut din mână-n mână,
ai semănat doar ce ți-au hărăzit,
schimbând întregul an pe săptămână
munceai, lăsând hotarul nepăzit.


Și te uitai la domni prin sticla mată
cum se desfată pe ogorul tău,
neîntrebând, de ce astfel de plată
în cârcă duci... E da la Dumnezeu?


Ți-au dat azi un răgaz de libertate,
nu căuta să chemi un alt stăpân,
fă singură copiilor dreptate,
dezbracă de pe ei destinul spân.

Nu plânge...

Te plângi de vre-o două decenii
cu fruntea lipită de geam,
punând ignoranței și lenii
tribut, să le ai pentru neam.


Te plângi că-s hambarele goale
și fiii cerșesc la străini
să aibă ce pune în oale,
trăind cu destin pentru câini.


Te plângi că te-nhamă vecinii
din carne și suflet mușcând,
grădina-ți încaieră spinii,
iscoade te pradă, te vând.


Nu plânge și lasă oftatul,
alegeți un drum și te du,
va merge din urma ta satul,
copiii s-au copt de acu'.

Nu ceda!

Tot mai aștepți ceva cu mâna-ntinsă
spre răsărit - el, tu - spre miază-zi,
cerșind pentru Moldova neînvinsă,
sperând că vre-un Ștefan va auzi.


Te-ai sufocat de-atâta libertate,
și te arunci din unu-n alt hotar,
lăsând deschisă poarta la cetate
să vină-un "bade" cu străinul har.


Spre mâine, ca pe-un prunc să te-nsoțească,
lumină vrei să-ți dea ca pentru orbi.
Nu știi că fiii contu-au să plătească
și tu cu ei amarul ai să-l sorbi?


Nu știi, că cei de vin, nu vor aduce?
Înscris ei au în acte: "a lua"...
Învață-ți fiii plugul să apuce -
mai ai un ciob din țară, n-o ceda.

Falsitate

Din paradis cred că ai fost fășie
cu sol de Creator blagoslovit,
cu îngerii legând o chezășie
să-ți fie chipu-ntre străini slăvit.


Ți-a dat să fii departe de urgie
în miez de Codri, la călcâi de munți,
picioarele scăldând în apă vie,
din patru părți însă crescut-au punți.


Și au venit cu gând de devastare,
din straiul tău bogat te-au despuiat,
copii și-averi au încărcat în care,
cu forța fecioria ți-au luat.


Și numele lăsându-ți în necinste,
te-au înjurat, dar nu te părăsesc,
mai vin și azi să stea la loc de cinste
dezonorându-te, mințind că te iubesc.

Dorință

Doresc s-aleg vocale de slăvire
cu un creion în Tricolor muiat,
să zic de libertate, izbăvire,
fiind de cei străini invidiat.

Doresc să pun pe pânze curcubeie
cu capetele-n Nistru și în Prut,
plimbându-mă pe veșnica Alee,
să las și eu un bulgăraș de lut.

Doresc să strig, c-au revenit acasă
bărbații ce zidesc pentru străini
și imn de sub penița mea să iasă
despre un tron, cui face să te-nchini.

Doresc să scriu... și torn în călimară
iubire pentru ţară, pentru grai
să cânt precum poetul:"o comoară,
ce s-a prelins pe-acest picior de plai.

Blestem

Strâng între buze vorba ce mi-e dulce
mimând un zâmbet strâmb cu un "Привет!"
Și sorții mă supun care mă duce
să-mi macin zilele încet-încet...


E lung nesomnu-n noaptea cea pustie,
căci nu pot să visez în grai străin,
cu niște luni mai scurt doresc să-mi fie
ist veac, cu verbul drag să mă alin.


Amant nedespărțit mi-e celularul
+3 și 7, 3 la început
aleg și cu fiori aștept semnalul
cu cel mai cald și mai natal "Salut!"


Îmi calc a câta oară jurământul:
"E cea din urmă oară! Nu mai plec!"
Sub roțile de tren rotesc pământul,
căci blestemată-s cu: "Твоя на век!"

Nerăspuns

Zi de zi eu te cert și alint,
ești ca mine, la fel de sărmană,
cu speranțe încerc să mă mint,
dar trăim, eu și tu, într-o rană.


Ne frământă acest nerăspuns:
unde-i mama, fiu vrednic să nască,
să ne-ndrepte privirea în sus,
demnitatea de neam să ne crească?


Unde-n Codri e floarea de leac
pentru-aleși, să-nmulțească virtutea,
să avem, noi cei mulți, acest fleac -
vrednicie, urcând în sus fruntea.


Când Cel Sfânt va privi și spre noi,
să ne dea nu doar coji și fărâme,
nu doar viscole, arșiți și ploi,
dar și-un vas cu catarg și parâme?

Bat clopote

Bat clopote, dar nu aude cerul.
Pe neamul meu să fie supărat?
Sau nu i-a spus de lacrima-mi străjerul,
sau pregătit sunt pentru secerat?

Bat clopote, dar cerul mut rămâne.
Sau poate e tăcere ruga mea?
Sau poate îmi sunt pruncii fără mâine,
sau ne-au născut Ștefanii fără stea?

Bat clopote, dar... poate-n cer e noapte,
ne va răspunde-n zori, sau la amiază,
sau ne-a vorbit, dar suntem surzi noi, poate
și orbi pentru destin ce ne veghează.

Sau în zadar bat clopote a rugă
și în zadar aștept pe braț să-mi pice
un sceptru nou, de domn și nu de slugă?
"Ești demn doar de ce ai!" - o vorbă zice...

Copil de târfă

Sunt copilul femeii vândute,
cu destinul brodat de străini,
cu privire de-nfrânt fără lupte
și Hristosul zdrobit de păgâni.


Sunt de veacuri rămas fără carte,
nopți-târzii învățând din furat,
adunând în hambare deșarte
demnități aruncate pe hat.


Zilnic sunt îmbrâncit de istorii,
fără chip, fără nume și glas,
pe la ușă, când bat pețitorii,
îmi las haina și mama îmi las.


Căci acasă trăiesc în chirie
și-mi plâng verbul pe gura de prunc,
fiu de târfă - pe fruntea mea scrie,
dar din ramu-i nu pot să m-arunc.

Din purpuriu în Tricolor

Ai dezbrăcat năframa purpurie
și-n liberă-nălțare te-ai crezut,
sub aripi trei culori catarg să-ți fie,
sub talpă - cronici care te-au văzut.


Vre-o două primăveri ai stat pe vise,
în toamne ascunzând privirea-n ploi,
înveșnicind speranțele ucise
pe fila vremilor cu buchii noi.


La primul jubileu de zbuciumare,
te-ai așternut sub roțile de tren,
tăcută, la a fiilor chemare,
ce peste vămi din sânul tău se cern.


Aproape părăsită și orfană,
soție infidelă-n pat srăin,
pe harta lumii neînchisă rană,
în pieptul viitorului - suspin.

Fără Solomon

Atât de mică ești, de sus privită
încapi doar într-un geam de avion,
de la Carpați și Mare izgonită,
rămasă fără braț de Solomon.


Au nărăvit mereu să te înhame,
în mici fășii ți-e trupul zdrențuit,
să se privească frații printre vame,
certați pentru vânatul nejupit.


Iar princii risipuți sunt robi în lume,
te-ai dezvățat de-acum să-i mai hrănești,
să se jeneze când își spun pe nume,
când recunosc că mamă tu le ești.


Dar te iubesc, mereu iertând trădarea,
vin să-ți aducă-un strai mai dichisit
când e Crăciunul, Paștele, -Nălțarea,
să plece-apoi cu sufletul zdrobit.

Destin între vame

Îmi culc destinul între două vame
să-mi vând suflarea pentru grâu ales,
cuprinsă cu a dorurilor foame,
cu geamătul în grai natal cules.


Blestem cărarea prinsă sub picioare
și firea ce din nou a curs prin ea,
și veacul ce ne leagănă-n trădare,
și orizontul ce din nou mă ia.


Injuriez că-mi dai să plec din tine,
te dojenesc pentru iubirea mea,
cu pruncii mă răzbun pentru suspine,
punând pe gura lor nu slova ta.


Te strâng la piept și te arunc în strada
ce trece peste visul meu durut,
căci pus-ai nu sub pașii mei estrada
pentru ovații, flori, pentru sărut...

Suspin pentru demnitate

Privești cu jind la stol de zburătoare
și-n mlaștini de minciuni te bălăcești,
cu frică te ascunzi de-a lor chemare,
căci aripi n-ai și parcă nici nu ești.


Pătezi și chipul meu cu stropi de jenă,
mă plec cu tine sub ziditul jug
în firea ta, care mi-a curs prin venă,
să mi-o doresc, însă nu pot să fug.


Încerc să pun pe pânze demnitate
și s-o îmbrac pe fiii mei cuminți,
să le-o așez pe palmele curate,
dar ei îmi cer să tac: "De ce ne minți?"


Și-mi rup privirea de la zburătoare,
în râul tău murdar mă bălăcesc...
Ce rost să mai ascult a lor chemare.
Suspin pentru copiii ce-i iubesc.

Acolo și-aici

În curând vor da merii în floare,
miei plăpânzi pe imaș vor zburda,
dar vorbesc cu "Acolo" și doare,
în "Aici" pomi străini flori vor da.


Și aici bolta triluri aduce
într-un snop de lumini aurii,
dar acolo aroma-i mai dulce,
când se curăță vița în vii.


Merg pe stradă copii cu ghiozdane,
seara tineri se plimbă la braț...
Eu acolo am două codane,
cine-n urmă-a privit cu nesaț?


Și în gânduri scrutez calendarul,
mai e mult... toamnă-n gară va fi,
aur nou va cuprinde stejarul,
dar "Aici"-ul mă va încălzi.

Veniți acasă

Un Gheorghe Țopa cu "Veniți acasă"

împachetez din nou în geamantan,

arunc pe umeri geaca, e cam roasă,

dar... "cin'mă știe?!", va mai ține-un an.

Peste un an... de-acum nu e moș Ghiță,

nici tușa Ana și nici domn' Ion,

vecina mea, parcă mai ieri fetiță,

zic: e însoțitoare de vagon.

Nici gloata nu-i, în curți pustiul geme,

Dănuț - la ruși, Ioana - în Egipt,

Cornel e prin Italia de-o vreme,

Ileana, că-i la turci, am auzit.

Peron pierdut în noapte iarăși lasă

un tren cam vechi, murdar și obosit,

zdrobind pe șine un "Veniți acasă",

rămas la cotituri de infinit.