O limbă şi o ţară ai tu, le am şi eu,
O lacrimă şi-un geamăt - destinul tău şi-al meu.
Căci fiii mei din gară să fie robi sunt duşi,
Și mi se nasc nepoţii italieni, nemți, ruşi...
Deșteaptă-te, Moldovă, cu gura ta de rai -
Ți-s fiii fără ţară, nepoţii fără grai.
O lacrimă şi-un geamăt - destinul tău şi-al meu.
Căci fiii mei din gară să fie robi sunt duşi,
Și mi se nasc nepoţii italieni, nemți, ruşi...
Deșteaptă-te, Moldovă, cu gura ta de rai -
Ți-s fiii fără ţară, nepoţii fără grai.
Unde-ţi sunt feciorii, mamă, şi-ale tale fiice?
Zilnic se topesc din gară cum sub coase spice.
Tu rămâi treptat orfană, nu-ţi deschid portiţa.
Au rămas, doar corbii, care îmi tot pradă viţa.
Cheamă-i să alunge hoţii să salveze-averea.
Prea sunt risipiţi prin lume, slabă li-i puterea.
O limbă şi o ţară ai tu, le am şi eu,
O lacrimă şi-un geamăt - destinul tău şi-al meu.
Căci fiii mei din gară să fie robi sunt duşi,
Și mi se nasc nepoţii italieni, nemți, ruşi...
Deșteaptă-te, Moldovă, cu gura ta de rai -
Ți-s fiii fără ţară, nepoţii fără grai.
Ce va fi cu tine, mamă, singură, prădată?
Nepoţei aştept să-mi crească pentru-o altă soartă.
Dar din gară iarăşi pleacă trenuri încărcate.
Rădăcina-i va întoarce, cum n-ar fi departe.
Dar ce îi așteaptă-acasă fără rod în toamne?
De-ar veni... Că știu a naște și-n Moldova oameni.
O limbă şi o ţară ai tu, le am şi eu,
O lacrimă şi-un geamăt - destinul tău şi-al meu.
Căci fiii mei din gară să fie robi sunt duşi,
Și mi se nasc nepoţii italieni, nemți, ruşi...
Deșteaptă-te, Moldovă, cu gura ta de rai -
Ți-s fiii fără ţară, nepoţii fără grai.
