Suspin pentru demnitate

Privești cu jind la stol de zburătoare
și-n mlaștini de minciuni te bălăcești,
cu frică te ascunzi de-a lor chemare,
căci aripi n-ai și parcă nici nu ești.


Pătezi și chipul meu cu stropi de jenă,
mă plec cu tine sub ziditul jug
în firea ta, care mi-a curs prin venă,
să mi-o doresc, însă nu pot să fug.


Încerc să pun pe pânze demnitate
și s-o îmbrac pe fiii mei cuminți,
să le-o așez pe palmele curate,
dar ei îmi cer să tac: "De ce ne minți?"


Și-mi rup privirea de la zburătoare,
în râul tău murdar mă bălăcesc...
Ce rost să mai ascult a lor chemare.
Suspin pentru copiii ce-i iubesc.