Am ruinat, Ioane, visul într-o seară,
când m-ai cuprins cu ochii uzi urcând în tren,
atâția ani s-au transformat treptat în ceară,
cu mii de verste între noi, ce veacu-mi cern.
Și noi atunci am vrut s-avem ca toți vecinii,
până la umăr fiica mare ne-ajungea,
să fi știut că ne-om alege doar cu spinii,
n-aș fi lăsat să urci în tren când amurgea.
Azi mai aștept, mi-e brațul plin cu nepoțele,
tu prin Rusia, mi-ai spus ai un fiu mai mic.
Să fi uitat cum le numeai: "Fetele mele..."?
De-acum sunt mame, însă pruncii n-au bunic.
Mi-e dor, Ioane, e pustie casa noastră,
ascult cu liniștea, dar pașii nu-ți aud,
a fost destinul nostru vis crescut în glastră,
dar nu mai crește, de sub gene-l ud și-l ud...
când m-ai cuprins cu ochii uzi urcând în tren,
atâția ani s-au transformat treptat în ceară,
cu mii de verste între noi, ce veacu-mi cern.
Și noi atunci am vrut s-avem ca toți vecinii,
până la umăr fiica mare ne-ajungea,
să fi știut că ne-om alege doar cu spinii,
n-aș fi lăsat să urci în tren când amurgea.
Azi mai aștept, mi-e brațul plin cu nepoțele,
tu prin Rusia, mi-ai spus ai un fiu mai mic.
Să fi uitat cum le numeai: "Fetele mele..."?
De-acum sunt mame, însă pruncii n-au bunic.
Mi-e dor, Ioane, e pustie casa noastră,
ascult cu liniștea, dar pașii nu-ți aud,
a fost destinul nostru vis crescut în glastră,
dar nu mai crește, de sub gene-l ud și-l ud...
