Destin între vame

Îmi culc destinul între două vame
să-mi vând suflarea pentru grâu ales,
cuprinsă cu a dorurilor foame,
cu geamătul în grai natal cules.


Blestem cărarea prinsă sub picioare
și firea ce din nou a curs prin ea,
și veacul ce ne leagănă-n trădare,
și orizontul ce din nou mă ia.


Injuriez că-mi dai să plec din tine,
te dojenesc pentru iubirea mea,
cu pruncii mă răzbun pentru suspine,
punând pe gura lor nu slova ta.


Te strâng la piept și te arunc în strada
ce trece peste visul meu durut,
căci pus-ai nu sub pașii mei estrada
pentru ovații, flori, pentru sărut...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu